Toamna aduce elevii la Christiana

1 octombrie 2013

În acest an şcolar, la începutul lunii octombrie Proiectul de Meditaţii şcolare de la Christiana, şi-a reînceput activitatea.Încă din prima săptămână elevii şcolilor din Cluj, mai ales ai celor din cartierul Mănăştur, au venit în număr de 60, urmând ca numărul lor să crească pe parcursul anului şcolar.Copiii vin în centrul nostru cu încredere şi plăcere pentru a fi ajutaţi să deslusească tainele cărţilor şcolare. Sub îndrumarea unui colectiv format din 21 de profesori voluntari şi angajaţi, ei învaţă în grupuri de câte 8-10 elevi sau individual, atunci când este nevoie. La orele de meditaţii elevilor li se explica noţiunile învăţate la şcoala, ei primesc indicaţii la teme şi efectuează exerciţii aplicative, suplimentar. Materiile solicitate sunt: lb. română, matematica, lb. engleză, lb franceză, chimia şi fizica. Sunt aşteptaţi cu drag aici la centru, copiii care au nevoie de ajutor pentru rezolvarea problemelor legate de şcoală, dar şi cei care vor performanţă şcolară. Încă din anul trecut funcţionează pentru elevii harnici din cadrul proiectului, un atelier de creaţie, unde elevii învaţă să confecţioneze diverse obiecte care sunt apoi vândute, iar din banii obţinuţi se realizează activităţi extraşcolare: concursuri, filme,etc. Să ştiţi dragi copii, ca se poate învăţa şi cu plăcere. Veniţi la noi şi vă veţi convinge că profesorii sunt prietenii voştri!

Coordonator proiect Meditaţii Şcolare
Alina Toma