In asteptarea primaverii

05 februarie 2014

Copiii din cadrul proiectului ”Burse școlare” au încercat să aducă mai aproape căldura primăverii, prin creațiile lor. Atelierul de mărțișoare organizat în data de 3 februarie a reprezentat o provocare pentru cei 14 copii plini de energie, care așteaptă cu nerăbdare sosirea anotimpului cald. Cu multă îndemânare și creativitate, copiii au confecționat mărțișoare din materiale diverse, în formă de ghiocei, floricele multicolore, fluturași, puișori sau alte simboluri ale primăverii.

În cadrul acestui atelier, copiii au putut învăța tehnica de lucru quilling, de răsucire a hârtiei, pentru a înfrumuseța modelele decorative pe care le-au realizat. Prin intermediul activității la care au participat, copiii au fost provocați să-și dezvolte imaginația, spiritul creativ, abilitățile de lucru manual și s-au putut bucura de obiectele deosebite realizate de mâinile lor. Mărțișoarele lucrate manual de către copii urmează să fie dăruite persoanelor dragi din viața lor și sponsorilor de la care primesc sprijin pe tot parcursul anului școlar.

Coordonator proiect Burse Școlare

Berbece Andrada